Despre noi

După 6 ani de slujire în Biserica Speranța și Har am decis cu păstorul senior al Bisericii să deschidem ușa unei noi lucrări în Croydon. În data de 5 mai 2013, s-a inaugurat lucrarea noii Biserici care a început cu 10 membrii din Biserica Speranța și Har. Noua lucrare a continuat sub tutela Bisericii Speranța și Har până în data de 5 mai 2014 când membrii noi lucrări au decis că putem să ne despărțim de biserica mamă și să devenim independenți. Astfel în data de 5 mai 2014 s-a format Biserica Baptistă Betel “Casa lui Dumnezeu”.

Prin harul Lui, Biserica a început să crească și să devină un locaș unde Dumnezeu își manifestă puterea printre cei care se întâlnesc pentru închinare.

Mesajul păstorului

Dumnezeu a creat omul pentru a sluji “de laudă slavei Sale”, dar omul a falimentat în împlinirea scopului pentru care a fost creat. Hristos a murit pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu și a întemeiat Biserica pentru cei ce cred în El să poată trăi în părtășie, dându-le și misiunea de a aduce vestea bună a Evangheliei în toată lumea. Biserica Baptistă Betel își dorește să împlinească misiunea dată de Hristos cât mai bine. Acest lucru se realizează prin 3 pași:

– aducerea unei închinări autentice înaintea lui Dumnezeu;

– creșterea și echiparea membrilor Bisericii pentru lucrarea de slujire;

– trimiterea celor echipați pentru a duce mai departe vestea bună a Evangheliei.

Viziunea aceasta o vom împlinii bazând-ne pe promisiunea Domnului Isus “Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” Matei 28:20.

Mult har și binecuvântare,

Vasile Chelba

“Pot totul în Hristos care mă întărește”.

© 2024 Biserica Baptistă Betel Croydon